Așa cum am scris în articolul precedent, aleg să scriu toate temele pe blogul meu și tot ce scriu aici mă reprezintă mai mult decât pagina de Facebook ori Instagram.
Nu-mi place supra-expunerea pe rețelele de socializare și cred că găsirea nișei mele nu constă în expunere – cred că pentru este o vulnerabilitate, dar s-ar putea să mă înșel.
Eu am optat să urmez programul de mentorat cu Ion și echipa lui pentru că-mi place nu doar să învăț pe alții dar și de la alții iar tinerețea echipei este foarte motivațională. Știu că am limite în tot ce înseamnă toate instrumentele acestea de lucru dar tocmai pentru că le-am conștientizat aleg să schimb ”coconul” în ”fluture”.
Mai știu că sunt ”control freak” și că prezența în mediul on-line presupune engagement zilnic, algoritmii on-line-ului nu sunt chiar simpli, iar stângăciile în utilizarea instrumentelor acestea (Canva, chiar și Googledrive, Googleforms, Googledocs etc) fac activitățile extrem de cronofage.
M-am înscris la programul acesta de mentorat ca să învăț să-mi fie mai ușor, să fie mai concisă, mai eficientă în comunicare și în dezvoltarea unui proiect la care mă gândesc de cel puțin doi ani: cursuri pe platforma mea.
Așadar, iată tema mea:
Tema pentru acasă #4 – Modulul I – Branding și Storytelling
Angrenez ușor oameni care să mă urmeze în proiecte care par idealiste
De la o idee la un concurs cu toată vizibilitatea
Eram în primăvara anului 2009, prin aprilie cred, puțin anxioasă pentru că așteptam deja de o lună un răspuns la o candidatură pe un post de funcționar la Direcția de Autorizare și Control de la nou înființatul Minister al Turismului.
Plecasem de 6 luni de la școala în care îmi investisem cei mai frumoși ani ai tinereții și unde făcusem cele mai inedite programe culinare.
Firma înființată în 2006 și pusă pe plan secund abia își trăgea sufletul cu noul impozit forfetar și tocmai încheiasem un contract, însă nu se vedea nimic la orizont.
Se spune că trebuie să ajungi pe fundul albiei râului ca să poți să-ți iei elan să ajungi la suprafață? Se poate, dar pentru mine situația era foarte inconfortabilă pentru că, deși aventurieră, îmi place predictibilitatea.
Dar în acea dimineață a sunat telefonul și am fost invitată la sediul Bilancia din Corbeanca, surprinsă de faptul că eram căutată tocmai pentru ideile mele ”utopice”. În ciuda anxietății mele, piața îmi recunoștea meritele profesionale (chiar mai mult decât mine) și iată-mă cu Ștefan, punând pe hârtie planul unui proiect minunat: un concurs gastronomic cu cei mai titrați bucătari ai celor mai elitiste hoteluri din București în care să premiem competența de a transforma preparate din gastronomia românească veche în una modernă, iar cina de gală să se constituie într-o acțiune caritabilă. Am ales secția de nou-născuți prematuri de la Spitalul Marie Curie din București și am pornit pas cu pas să convingem bucătarii și restaurantele pe care le reprezentau că demersul nostru este unul onest, inedit și mai ales cu un scop nobil: gastronomia românească etalată în cea mai bună variantă a sa și un incubator pentru un nou-născut!
De managementul proiectului ne-am ocupat voluntar dar cum erau facturi de plătit am avut norocul să semnez în aceeași perioadă și un contract de management educațional, așa că nu mă mai gândeam atât de intens la candidatura mea la minister.
Nu doar că n-am primit postul dar am obținut chiar poziția de consilier la Cabinetul ministrului turismului iar după două luni eram deja directorul general al școlii de turism.
Ziua de 1 decembrie 2009 a fost mai mult decât o reușită iar scopul caritabil a fost atins! Am reușit ca în câteva luni să punem un întreg aparat logistic în funcțiune iar edițiile următoare au avut aceeași vizibilitate, cu sume îndreptate către scopuri caritabile din ce în ce mai mari.
Trebuie să fii conștient de puterea ta iar când simți că nu-ți vine, să te uiți în jur, iar dacă visele tale par prea utopice sigur va fi cineva care va înțelege viziunea ta!
Uneori mi se spune ”Doamna Gabriela Berechet”, alteori citesc printre comentarii și ”cine mai este și madama asta Berechet”, ori că reprezint o gardă veche, că sunt inflexibilă și nu înțeleg noul trend în bucătărie! Nu mă supăr! Ceea ce știu sigur este că de la Escoffier încoace (adică de mai bine de 100 de ani), ceea ce a dus la modernizarea bucătăriei a fost chiar acest fundament solid dat de organizare, disciplină, educație. Știu foarte bine și ce vârstă am și ce competențe am! Cel mai bine știu că structura și calitatea informațiilor pe care le transmit cursanților și studenților mei sunt aripile care le vor face zborul profesional mai puternic și mai elegant.
Pregătesc un pachet de cursuri de gastrotehnie, inclusiv vegetariană și pentru nutriționiști, alături de un pachet de managementul activității de producție culinară și de cofetărie-patiserie.
M-aș bucura dacă mi-ai lăsa un comentariu un gând, dacă m-ai cunoscut înainte, în diferite contexte profesionale! Scrie-mi cum te-am ajutat și mai ales cum aș putea să te ajut de acum înainte! Dacă nu mă cunoști, scrie-mi ce informații te-ar ajuta să-ți împlinești sau completezi cunoștințele legate de gastrotehnie și managementul producției culinare.
Pasiunea, fără fundament educațional solid, fără încercări cu reușite sau eșecuri, este imposibil de gestionat!
Sunt autoarea a trei cărți: Manualul practic al bucătarului (2006), Cartea bucătarului profesionist (2016) și Cartea cofetarului patiser (2018), co-autor la alte două, am experiență în managementul educațional, am proiectat câteva bucătării profesionale, am implementat câteva proceduri operaționale pentru bucătării, fac etichete nutriționale și susțin cursuri profesionale.
Totul pornește de la educație!
