Pasiunea, fără fundament educațional solid, fără încercări cu reușite sau eșecuri, este imposibil de gestionat!
Sunt autoarea a trei cărți: Manualul practic al bucătarului (2006), Cartea bucătarului profesionist (2016) și Cartea cofetarului patiser (2018), co-autor la alte două, am experiență în managementul educațional, am proiectat câteva bucătării profesionale, am implementat câteva proceduri operaționale pentru bucătării, fac etichete nutriționale și susțin cursuri profesionale.
Totul pornește de la educație!
Azi am experimentat o rețetă de cozonac care mă face să spun din nou: niciodată nu spune niciodată! Am văzut-o la televizor și mi-a părut tare interesantă, cu zahărul adăugat separat de ouă sau de lapte, direct în aluat, înainte de unt! E drept, are mai puțin zahăr decât cozonacul clasic dar și mai mult…
Mi s-au strâns multe materiale care abia așteaptă să fie publicate dar încep cu ultima creație! Am mai spus că sunt impresionată de munca unor bloggeri, doamne și domni, care fac din activitatea aceasta un adevărat proiect lucrativ! Ce vreau să spun este că bloggingul nu este chiar un bovarism, că implică disciplină, rigoare și…
Un désir ne change rien, une decision change tout! Am reorganizat articolul dedicat influenței factorilor impliciți asupra microorganismelor, și am scos rețeta, ca să-mi fie și mie mai ușor să o găsesc! Am făcut iar pâine cu maia! Din maiaua păstrată la frigider patru zile! Și da, a lucrat minunat! Am mai făcut și niște cornuri umplute…
Cum începea prima frunză să dea în galben, arămiu, roșu … socrul meu începea aprovizionarea cu legume și fructe pentru murat! Avea caietul lui cu măsuri exacte pentru fiecare butoi, ceea ce făcea foarte simplă aprovizionarea și organizarea lucrului. Pentru gogonele, pentru un borcan de 12 l avea următoarele cantități: Murături asortate, borcan 12 l…
Articolul are aplicabilitate atât în lumea microscopică cât și în cea macroscopică! Inter-relațiile care pot apare în condiții naturale între micoorganismele (organismele) care trăiesc în același mediu sunt foarte complexe. Calitatea produselor finite (societate) și conservabilitatea lor (stabilitate) este dependentă de corelații care se stabilesc între toate microorganismele (organismele) existente la un moment dat pe…
În 1924 A.J. Kluyver afirma: ”În lumea microbilor, omul are cel puțin toți atâția prieteni, câți dușmani”. Primul om care ”și-a strecurat” privirea prin fascinanta lume a microorganisemelor, descoperindu-le existența a fost omul de știință (și în aceeași măsură și omul de afaceri) olandez Antonie van Leeuwenhoek (1632 – 1723), care și-a confecționat primul microscop…
La sfârșitul lunii august spuneam ”Adio” unei prietene! La 87 de ani și-a strâns aripile și ”a plecat”, bătrână și bolnavă dar perfect lucidă, niciodată resemnată cu trecutul dar împăcată cu prezentul – în sfârșit, veniseră americanii :(. Marga a crescut într-o casă boierească, pe Strada Sabinelor din vechiul cartier Uranus, printre puținele salvate de…
”Appel taart” este un desert foarte frecvent în Olanda. În afara faptului că fiecare cafea servită vine însoțită de un fursec, cel mai vândut produs într-o cafenea este tarta de mere. Recunosc că preferata mea rămâne plăcinta de mere în aluat dospit, cu multă scorțișoară, dar nici produsul ”Apfel strudel” în foaie de plăcintă din…
Brioche – sau brioșă, e o pâine, nu-i madeleine! ”Brioche (/ˈbriːoʊʃ/, also UK: /ˈbriːɒʃ, briːˈɒʃ/,[1] US: /briːˈoʊʃ, ˈbriːɔːʃ, briːˈɔːʃ/,[2][3][4] French: [bʁijɔʃ]) is a bread of French origin that is similar to a highly enriched pastry, and whose high egg and butter content (400 grams for each kilogram of flour) give it a rich and tender crumb.…
I-aș spune mai degrabă ”De la zero”! Pâinea rămâne slăbiciunea mea! Nu atât ca s-o mănânc dar mai ales s-o fac! Fascinația pentru aluatul care-și schimbă proprietățile reologice pe măsură ce făina e frământată cu suspensia de drojdie sau cu maia rămâne constantă, indiferent de tehnică. De altfel, în Cartea cofetarului patiser am început tehnologia…