Pasiunea, fără fundament educațional solid, fără încercări cu reușite sau eșecuri, este imposibil de gestionat!
Sunt autoarea a trei cărți: Manualul practic al bucătarului (2006), Cartea bucătarului profesionist (2016) și Cartea cofetarului patiser (2018), co-autor la alte două, am experiență în managementul educațional, am proiectat câteva bucătării profesionale, am implementat câteva proceduri operaționale pentru bucătării, fac etichete nutriționale și susțin cursuri profesionale.
Totul pornește de la educație!
Amintiri din iarna lui 1982 Prima oară când am pregătit acești cârnați eram la Galați, cu tot familionul: mama, tata și sora, după ce se sacrificase porcul crescut la bunica Safta la Călienii Vechi, satul natal al tatălui meu. Porcul ăla s-a crescut cu jertfe, pentru că benzina era raționalizată, la un rezervor de 25…
Am urmat cursurile Facultății de Tehnologia și Chimia Produselor Alimentare și Tehnică Piscicolă de la Galați, în anii apusului comunismului, 1985 – 1990! Practic, ultimele zile (ale comunismului, se înțelege) le-am petrecut chiar în sesiunea de examen. A fost până în 1995 singura facultate din țară, la care concurența era de 12 – 16 concurenți…
Vin sărbătorile și promisiunea de a livra niște rețete de cozonac trebuie ținută! De preferat înainte de fericitul eveniment al Nașterii Domnului nostru, Isus! Cozonac cu stafide și miez de migdale Ingrediente: 300 g făină, 3 ouă, 50 g unt, 50 g untură de porc, 200 ml lapte, 1/2 plic drojdie uscată, 5 ml esență…
Mai puțin zahăr nu înseamnă mai puțin gustos Tortul pe care l-am făcut azi e o combinație de torturi! Da, nimic original! Pui, scoți, adaugi, înlocuiești … dacă reușește să întrunească votul degustătorilor, atunci experimentul este reușit! În ultima vreme încerc rețete care din combinarea gusturilor ingredientelor par dulci, deși cantitatea de zahăr e 1/3…
Mâncăm acasă Dacă suntem singuri nu înseamnă că trebuie să nu ne mai preocupăm de gătit, pentru că oricât de tentante ar fi ofertele multiple ale restaurantelor, firmelor de catering, take-a-way sau home-delivery, satisfacția de a reuși să faci ceva cu mâinile tale și care să fie și savuros este de ne-egalat! Acesta ar fi…
Dacă înainte de era Internet, Google și Facebook întrebarea ”ce mai faci de mâncare, că m-am săturat de varză, fasole, cartofi, ciorbe…” era urmată de un oftat lung, acum nici nu deschizi bine computerul și pagina ta de Facebook, că zbârnâie de tentații culinare! Intri pe grupuri, intri pe youtube, intri pe paginile bloggerilor,…
Doi ani de la lansarea Cărții bucătarului profesionist! ”Învață regulile ca un profesionist, ca să le încalci ca un artist” spunea inspirat, Pablo Picasso! Cartea a apărut la Editura Imprima, editor Narcis Vlad Barbu, corector Daria Barbu și tehnoredactor Emil Constantinescu, lansarea fiind un veritabil moment de revedere cu mulți prieteni, foști cursanți și colegi!…
Preambul: ne e poftă de ceva dulce În sistemul endocrin există doi hormoni: leptina este responsabilă cu starea se sațietate și grelina cu starea de foame. Acești doi hormoni comunică direct cu creierul și îi transmite semnale în funcție de nivelul în care se află în organism. Există trucuri prin care un desert poate intra…
Inspirată de recenta gală de lansare a ghidului Gault & Millaut din România, dar mai ales impulsionată de categoriile premiate, ieri am încercat o rețetă foarte cunoscută în Ardeal, Transilvania, Banat, Maramureș … în fine, în toată țara românească din curbura carpatică! Ca de obicei, am căutat rețeta și m-am oprit la una, fără să-mi…
Consumul de zer, dimineața, pe stomacul gol nu scade glicemia! Cel mult umple bucătăria ori livingul ori sale-a-manger de un miros greu! Haideți să lămurim: laptele conține proteine, din care cazeina este coagulată prin fermentație lactică (acidifiere) și cheag – adică enzime proteolitice produse fie de microflora stomacurilor tinere de viței, miei sau porci, ori…