Pasiunea, fără fundament educațional solid, fără încercări cu reușite sau eșecuri, este imposibil de gestionat!
Sunt autoarea a trei cărți: Manualul practic al bucătarului (2006), Cartea bucătarului profesionist (2016) și Cartea cofetarului patiser (2018), co-autor la alte două, am experiență în managementul educațional, am proiectat câteva bucătării profesionale, am implementat câteva proceduri operaționale pentru bucătării, fac etichete nutriționale și susțin cursuri profesionale.
Totul pornește de la educație!
De vreo șase ani încerc să mă apropii de partea mai vegetariană a artei culinare. Bine, de aproape douăzeci de ani, de când am luat contact cu lumea competițională și cu regulamentele de concursuri de artă culinară în care erau clase vegetariene sau meniuri complete de trei servicii – vegetarian sau vegan – pentru bufet…
N-am făcut tortul ăsta de foarte mulți ani! Cred că 40! Era prea simplu și i-am trimis rapid foaia cu rețeta la fundul sertarului unde ținea mama colecția ei de rețete adunate și de cărți de bucate! Realitatea este că era cel mai simplu desert, mai ales că foloseam șarlota de cacao care se amesteca…
Îi spuneam ”mama Flori” pentru că Simona îi spunea mamei mele ”mama Geta”! Mama Flori era mama Simonei, prietena mea cea mai bună din liceu! Era bucureșteancă, ajunsă pe plaiurile dunărene după ce s-a căsătorit cu domnul Șerban care absolvise ASE-ul la București, unde se și cunoscuseră! Vorbesc despre ea la trecut, Dumnezeu s-o odihnească!…
Carnea tocată era preferata mamei. Cu ea făcea mâncare ”înmulțită”: ciorbă de perișoare, sarmale, ardei umpluți, chifteluțe cu sos …deși recomandările de asociere a preparatelor interzic repetarea materiei prime! Masa principală a zilei era …seara, când ne strângeam toți acasă, după serviciu sau după școală ori alte activități extra-școlare. La cantina studențească am descoperit ”Varza…
Nu prea v-am povestit despre mama la butoanele bucătăriei, deși ea a fost singura care ne-a pregătit mâncarea în toată copilăria și adolescența noastră! Relația mamei cu bucătăria era una destul de strictă! Gătea doar dacă totul sclipea de curățenie! Și când gătea, punea totul la loc pe măsură ce folosea vasele! Procesul ăsta laborios…
I-aș fi spus ”a la grecque”, așa cum merita, dar în tinerețea mea lămâile erau rare. Așa că substituentul era oțetul. Rețeta aceasta ne-a făcut-o un coleg de-al tatălui, din Hunedoara, care venise în delegație pentru o problemă importantă la Combinatul siderurgic din Galați! Întâmplarea face că n-a rezolvat problema în ziua aceea, așa că…
Lipsurile n-au fost niciodată plăcute! După cum nici foamea! Așadar, a crea un fel de mâncare care să fie făcut și din ingrediente mai modeste, este un act de creativitate! Bunicile și mamele noastre au experimentat ”farmecul” lipsurilor iar creativitatea a fost mereu atuul! Tortul de clătite cu pate de ficat are varianta scurtă (cu…
Recunosc că până am ajuns la București n-am văzut niciodată în orașul natal să taie cineva porcul pe stradă. Foarte rar vedeam câte o pasăre sacrificată. Dar când am ajuns la București, în 1990, am văzut în primul Crăciun post-revoluție porcul sacrificat și procesat în mijlocul străzii…că doar cine să-i (mai) oprească să nu perpetueze…
Dulciuri fără foc sau cu foarte puțină încălzire ”Bună ziua, n-am mâncat în viața mea un tiramisu așa delicios ? Vă rog să-mi trimiteți rețetele de la ambele dulcegării delicioase.” Ana-Maria, 2015 Un asemenea mesaj nu putea trece neobservat, așa că le dau mai departe. Rețeta de Tiramisu am încercat-o în anii studenției, după…
”Ca să nu mai rămâie repetent și anul acesta, mam mare, mamiţica şi tanti Miţa au promis tânărului Goe să-l ducă-n Bucureşti de 10 mai. Puţin ne importă dacă aceste trei dame se hotărăsc a părăsi locul lor spre a veni în Capitala numai de hatârul fiului şi nepoţelului lor. Destul că foarte de dimineaţă,…