Săptămâna trecută m-a rugat editorul de la Gustarte.ro, Cristina Călin, să scriu câteva rânduri despre masa tradițională de Crăciun din Olanda, despre amintiri culinare, despre ce fac dar mai ales dacă fac.
N-am avut timp, dar din conversația pe messenger a ieșit un interviu foarte drăguț.
În Olanda se pune mai mare preț pe Sf. Nicolae, care nu vine noaptea dinspre 5 spre 6 Decembrie, ci vine ziua în amiaza-mare, pe 5 decembrie, nu vine singur, vine însoțit de ajutoarele Zwarte Piet, vine călare sau cu corabia, și când ajunge toate magazinele mici sunt închise cu un anunț pe ușă: ”Închis de la ora 16.00 din motive de Sf. Nicolae” 😊
Familiile se strâng acasă mai devreme ca de obicei și copiii dar și cei mari își primesc cadourile, după care se așază la masă!
Masa de Sf. Nicolae diferă de la regiune la regiune, în orașe se mănâncă cochilii Saint Jacques, pate de ficat cu smântână, tapasuri diferite, în timp ce la sate sau în boerderij (fermă), se mănâncă supă, friptură de porc cu piure de cartofi cu varză murată și un soi de cozonac cu stafide și pastă de migdale.
Masa de Sf. Nicolae nu e o masă specială, dar momentul întâlnirii familiei, da!
De Crăciun toată lumea iese la restaurant! Poate doar cei foarte în vârstă, invalizii și femeile cu sarcina aproape de termen nu este la restaurant în Seara de Ajun și a doua zi, la cină!
Sigur că sunt și familii care se reunesc la masa de Crăciun acasă, dar procentul lor e destul de mic! De aceea zilele de sărbătoare sunt zile bune pentru Horeca și nimeni nu are ceva de reproșat că și-a ales profesia de bucătar / cofetar / ospătar!
Pasiunea, fără fundament educațional solid, fără încercări cu reușite sau eșecuri, este imposibil de gestionat!
Sunt autoarea a trei cărți: Manualul practic al bucătarului (2006), Cartea bucătarului profesionist (2016) și Cartea cofetarului patiser (2018), co-autor la alte două, am experiență în managementul educațional, am proiectat câteva bucătării profesionale, am implementat câteva proceduri operaționale pentru bucătării, fac etichete nutriționale și susțin cursuri profesionale.
Totul pornește de la educație!