Programele de instruire practică au fost mereu un prilej de re-evaluare a calităților mele pedagogice în domeniul formării profesionale a adulților dar și a capacității mele de organizare. N-am făcut doar în bucătării profesionale ci și în săli (ca aceasta din fotografie), nu mereu pentru bucătari ci și pentru tehnicieni nutriționiști sau masteranzi în nutriție.
Cum decurge această activitate aflată în portofoliul firmei?
De regulă, beneficiarul mă contactează telefonic sau pe email, comunicându-mi la modul general ce anume se dorește de la un asemenea training.
De cele mai multe ori, programele de formare se adresează bucătarilor nou-intrați în organizație, proaspăt absolvenți ai unor cursuri de formare, sau încă în perioada de formare.
Am avut și situații (e drept, a fost singulară), când cei pe care trebuia să-i instruiesc nu călcaseră niciodată într-o bucătărie profesională, dar aveau dorința de a se angaja și de a lucra ca bucătari, fiind – culmea – singurii care după interviul de angajare s-au și prezentat la muncă! Dar, așa cum am spus, a fost un caz singular!
După ce înțeleg cerința beneficiarului, trimit o ofertă cu o tematică și o programă de pregătire!
Uneori, chiar în procesul de producție al beneficiarului, apar schimbări atât de dramatice (de exemplu, în sezonul estival, un hotel a rămas fără toată tura de mic-dejun), astfel încât programul s-a modificat și în cursul implementării, pentru că oamenii trebuiau să știe să facă omlete, scrambled-eggs, bacon crocant, Eggs Benedicte și alte preparate din meniul de mic – dejun! Acest lucru se întâmplă mai ales la hotelurile mici, iar tura de mic-dejun are și atribuții în pregătirea coffee-break-urilor și a mise-en-place-ului pentru dejun.
Dacă tematica și planul de pregătire propus coincid cu ale beneficiarului, contractul intră pe făgașul său!
În funcție de complexitatea programului propus (și am un talent incredibil de a-mi bate singură cuie în talpă), până la implementarea acestuia caut ”ajutoare”!
În general, cred în genul de business win-win, de B2B, așa încât fac deseori parteneriate cu furnizori sau distribuitori de ingrediente care au oameni dedicați (bucătari, cofetari, tehnologi), care vin cu soluțiile lor pentru probleme – de altfel foarte frecvente – ale bucătăriei: fluctuația mare de personal, timpul redus de însușire a standardului de producție, calitatea variabilă a materiei prime, inconsecvența furnizorilor de a onora comenzile!
Programul de pregătire se derulează întotdeauna cu o sesiune de pregătire teoretică a tematicii pregătite, fiecare participant primește o broșură cu rețetele care vor fi experimentate dar și secrete ale unei preparări mai eficace pentru un ”service la linie”.
Toți au ocazia de a lucra individual sau în echipă, depinde de complexitatea preparatului, dar toți învață să organizeze perfect un mise-en-place cu care pot lucra și ”în orb”.
Programul se desfășoară pe parcursul a 2 sau 3 zile, de regulă 6 ore, și se încheie cu un feedback individual și de grup.
La finalul programului de instruire fiecare participant primește o diplomă și rămâne cu o experiență frumoasă!
Programele solicitate pentru bucătarii cu experiență în bucătărie sunt la fel de antrenante, pentru că, oricâtă experiență ar avea, este mereu loc de a învăța ceva nou!
Pasiunea, fără fundament educațional solid, fără încercări cu reușite sau eșecuri, este imposibil de gestionat!
Sunt autoarea a trei cărți: Manualul practic al bucătarului (2006), Cartea bucătarului profesionist (2016) și Cartea cofetarului patiser (2018), co-autor la alte două, am experiență în managementul educațional, am proiectat câteva bucătării profesionale, am implementat câteva proceduri operaționale pentru bucătării, fac etichete nutriționale și susțin cursuri profesionale.
Totul pornește de la educație!