Cartea bucătarului profesionist, un reper privind practica gastronomiei
Articol apărut în numărul din luna octombrie 2016 al revistei Trends by HRB, al cărei autor, editorul șef Cătălina Matei, surprinde cu acuratețea unui profesionist cele mai importante aspecte ale cărții.
Onorată de prezentarea exhaustivă, nu pot decât să continui să susțin că educația este importantă și că acest domeniu de activitate – industria ospitalității, cu subdomeniul său, al serviciilor de alimentație publică – începe să se schimbe în bine, spre satisfacția beneficiarilor acestora – oaspeții localului!
Articolul poate fi citit aici!
Pasiunea, fără fundament educațional solid, fără încercări cu reușite sau eșecuri, este imposibil de gestionat!
Sunt autoarea a trei cărți: Manualul practic al bucătarului (2006), Cartea bucătarului profesionist (2016) și Cartea cofetarului patiser (2018), co-autor la alte două, am experiență în managementul educațional, am proiectat câteva bucătării profesionale, am implementat câteva proceduri operaționale pentru bucătării, fac etichete nutriționale și susțin cursuri profesionale.
Totul pornește de la educație!