Duminica la prânz
O carte de meniuri duminicale, de sărbătoare ori de fiecare zi în care în jurul mesei se strâng oameni dragi și aniversează!
Laura Laurențiu este o prezență constantă în ultimii zece ani în blogosfera culinară. Așa am cunoscut-o, dacă nu cumva un link către bloggul său pe pagina de Facebook a fostului meu cursant, Nicolae Tomescu, m-a direcționat către contul Laurei. Cert este că i-am urmărit aparițiile la emisiunile TV cu rețete tradiționale dar și cu prezența artistică, fiind și o cunoscută interpretă de muzică populară. Ursitoarele au fost generoase cu ea, dar nici ea n-a stat chiar cu brațele încrucișate așteptând să i se aștearnă toate la picioare!
Ne-am întâlnit prima oară la Băcănia lui Marius Tudosiei, ”adunați” de un manifest scris de Cristi Roman și care menționa suficienți oameni care ar fi putut genera o nouă mișcare în gastronomia românească. Țin minte că era o primăvară cu ultimele zbuciume ale iernii, tocmai căzuse – din nou – o zăpadă care încurcase – ca de obicei – toată circulația. Am ajuns mergând pe jos de la stația de metrou Aurel Vlaicu până la Băcănia Veche – Charity shop de pe Platforma Pipera, înfruntând frigul, vântul și stropii mașinilor care treceau ignorând pietonii pe strada Fabrica de Glucoză!
Atunci am cunoscut-o pe Oana Coantă dar și pe Marius Tudosiei. Laura avea atârnat un aparat de fotografiat la gât, am crezut că e fotograf de meserie, la cât de grațios manevra obiectivul, imortalizând momentul…!
Sunt șase ani de la acea întâlnire! În timpul acesta am avut tot mai des interacțiuni pe teme culinare, i-am recomandat blogul unor tinere și tineri care voiau să învețe să gătească, am fost invitata unui interviu publicat pe blogul său, m-am abonat la canalul ei de pe youtube…cum s-ar zice, am găsit firele invizibile ale valorilor comune, care ne-au adus împreună!
Laura este mai mult decât un blogger sau acum, autor de carte de rețete culinare, este un om admirabil! După incendiul de la Colectiv, a organizat din proprie inițiativă o cină caritabilă pentru doi frați, Șerban, care au suferit leziuni grave în teribilul eveniment. N-am putut fi aproape, dar am donat cina mea, ca gest umil de recunoștință pentru inimoasa Laura!
Imediat ce Laura Laurențiu a anunțat pe pagina ei de Facebook că a apărut cartea, cu link-ul către editură, am și comandat cartea. Surpriza mea a fost că de sfintele sărbători de Crăciun am mai primit una cadou, cu o dedicație specială, așa încât cartea comandată de mine a ajuns în patrimoniul fiului meu! Tot în familie!
Cartea Laurei Laurențiu, ”Duminica la prânz”, are un îndemn chiar pe copertă, sub forma unei propoziții concise: rețete care aduc familia împreună!
Conciziunea este una din calitățile admirate la Laura. Ca și pe blog ori pe canalul de youtube, rețetele sunt logic organizate, fiecare etapă clar explicată și bine dimensionată cu parametrii timpi/temperatură. Deși s-a dorit o culegere de rețete casnice, Laura Laurențiu utilizează în rețetele ei cel mai des unități de măsură standard, alături de lingură, linguriță sau praful de sare. De altfel, în prezentarea rețetelor sunt date des referințe la adresa unor ustensile și materiale de lucru care nu erau pe vremea Sandei Marin: cântarul – cană, lingura-termometru, foaia de silicon, folia de plastic, folia de aluminiu, hârtia pergament ori mixerul / blenderul și cuptorul combi-steamer, ceea ce poziționează culegerea de rețete în mileniul III, făcând-o mai apropiată tinerilor care doresc să învețe să se răsfețe la o masă îmbelșugată ori să impresioneze familia. De asemenea, cartea țintește un public educat, căruia i-a plăcut chimia dar și geometria, fizica dar și limba română, pentru că reușita unor tortellini ”ca la mama lor acasă” depinde de modul în care se fixează catetele peste ipotenuza triunghiului dreptunghic isoscel obținut din figura perfect pătrată din aluat 😊!
”Rețetele care aduc familia împreună” nu este doar despre convivialitatea servirii mesei, este și despre implicarea tuturor membrilor familiei în cea mai plăcută activitate casnică: gătitul! Atunci ai timp să povestești: când pregătești legumele pentru ciorbă, când prepari baițul pentru friptură, când frămânți cozonacul ori faci blatul ori cremele pentru tort, când pregătești frunzele de varză murată pentru sarmale, când împăturești zeci de sarmale micuțe…!
Cartea are în conținut ”cuvinte cheie”, care o fac inconfundabilă în peisajul blogosferei: ”creste ferme la suprafață” – când explică gradul de batere a smântânii pentru frișcă în frișcă bătută, ”ridicând ușor compoziția de pe fundul vasului și împăturind-o deasupra celei din castron” – când vorbește despre imersarea albușului de ou bătut spumă într-o compoziție vâscoasă, ”împachetând lejer” – tot despre amestecarea albușului de ou bătut spumă, ”gătind delicat” – în general. M-am bucurat să găsesc și o licență lingvistică personală ”oala de supă trebuie să zâmbească”, pe care am folosit-o cu drag la orele mele de tehnologie culinară, în carte mea ori în emisiunea Bon Chef.
Rețetele Laurei Laurențiu nu sunt simple, pentru că nici meniul nu este unul facil, implicând multe ingrediente și multe etape, cu timpi de refrigerare de până la 16 ore…dar rezultatele (cel puțin cele din fotografii) sunt pe măsura efortului! Preparatele propuse în meniuri sunt versatile, autoare oferind opțiuni alternative în cazul în care un anumit sortiment de carne ori de legume nu sunt pe gustul executantului. De asemenea, vegetarienii și veganii vor găsi sugestii gustoase de meniuri, după cum și cei cărora le plac ingredientele exotice, precum quinoa, crema de nucă, marshmallow, brânza Brie, mango etc.
Pledoaria pentru folosirea ingredientelor proaspete, cumpărate din piețe, cât mai aproape de locul de producere, susținând astfel producătorii locali să-și valorifice echitabil roadele muncii lor, e emoționantă. Nu doar pentru că, adeptă a curentului slow food, respectă principiile lui Carlo Petrini, dar pentru că prețuiește munca și efortul tuturor celor implicați în lanțul agro-alimentar. Cu toate acestea, nu neagă tehnologiile care facilitează economisirea resurselor de timp: congelarea bazelor pentru mâncare, a supelor – în principal, prin congelare, ori păstrarea la frigider a esențelor / glace-urilor rezultate prin concentrarea supelor obținute din carne cu os și legume.
La toate deserturile din meniurile oferite generos de autoare, în special la cele cu creme de unt, brânză, frișcă, aș fi scris în mod expres că păstrarea lor la frigider se face în cutii închise ermetic, pentru a nu împrumuta mirosurile din frigider, chiar dacă toate celelalte produse depozitate acolo sunt împachetate bine. E greu de crezut că cineva are două frigidere acasă, unul dedicat mâncărurilor, altul dedicat prăjiturilor și torturilor cu creme!
Meniurile, chiar dacă nu respectă ”la literă” criteriile de asociere (de exemplu două preparate cu aceeași culoare – supa cremă de zucchini (verde) și pieptul de rață cu piure de mazăre (verde), două preparate cu aceeași materie primă – ciorbă de pește și păstrăv în frunze de viță-de-vie), sunt vivante, deschid apetitul doar la lecturare și sunt sățioase, fără a crea vreo indispoziție, fiindcă toate felurile de mâncare sunt dimensionate pe porții rezonabile. Se înțelege că o masă de duminică nu este una frugală, ci una care începe la ora 12 și se încheie la ora 18, când toți comesenii pleacă frumos într-o plimbare de 10.000 de pași, cât să le deschidă apetitul pentru cină! Unde sper că vor mânca doar un iaurt! 😊
Ceea ce este frumos la cartea Laurei Laurențiu sunt poveștile cu care introduce fiecare meniu! Prin aceste povești, Laura nu doar ne-a invitat la masă, ne-a invitat în sufletul ei, căci sufletul e casa amintirilor! Într-un fel, mi-amintește cu tandrețe de Radu Anton Roman, ale cărui povești în jurul rețetelor făceau mâncarea mult mai gustoasă!
Ca o concluzie, pot spune că Laura Laurențiu prețuiește foarte mult usturoiul – ca ingredient secret aproape la fiecare supă – , carnea, își iubește foarte mult soțul (Vukomir, Vuki), menționat de mai bine de 18 ori de-a lungul celor 320 pagini, își iubește – ca o mamă normală – fiica, oferindu-i mâncăruri care au introdus-o în zona gourmet a bucătăriei casnice, pe Yotam Ottolenghi dar și bogata tradiție culinară dobândită din familie. Acesta din urmă a fost augmentată de pasiunea autoarei pentru experiențe culinare gourmet, pe care le-a polișat îndelung în călătorii, la școala de bucătari, la restaurantul unde Nico Lontras a fost executive chef și ori de câte ori a pregătit o nouă rețetă pentru blogul ei ori pentru canalul ei de youtube .
Apărută la Editura Curtea Veche Publishing, anul trecut, aș fi vrut ca toți oamenii prin mâinile cărora a trecut manuscrisul autoarei să fi sesizat că ”paprică” se spune doar în Transilvania și Banat, în tot restul țării spunându-i-se boia de ardei (dulce / iute), ori cartea Laurei Laurențiu este a întregii Românii!
Nu-mi rămâne decât să pun în practică rețetele și cu siguranță că Tortul Reforma va avea întâietate, ceea ce le doresc și tuturor celor care au cumpărat sau vor cumpăra cartea!
Felicitări, Laura LAURENȚIU, pentru munca fantastică, pentru gând și pentru invitația lansată!
Am lecturat cartea din copertă în copertă!
Pasiunea, fără fundament educațional solid, fără încercări cu reușite sau eșecuri, este imposibil de gestionat!
Sunt autoarea a trei cărți: Manualul practic al bucătarului (2006), Cartea bucătarului profesionist (2016) și Cartea cofetarului patiser (2018), co-autor la alte două, am experiență în managementul educațional, am proiectat câteva bucătării profesionale, am implementat câteva proceduri operaționale pentru bucătării, fac etichete nutriționale și susțin cursuri profesionale.
Totul pornește de la educație!