Interviu cu Gabriela Berechet – realizat de Narcis Vlad Barbu

Doctor în inginerie alimentară, reputată personalitate a vieţii gastronomice din România, Gabriela Berechet este antrenor si  manager al echipelor culinare româneşti care ne reprezintă ţara în competiţii internaţionale (Malta, Cipru, Rusia, Luxemburg, Turcia, Franţa etc.). De asemenea, lady chef Berechet este, încă din 2009, organizatoarea concursului «Bucătarul de aur» în România.

– Împreună cu chef David Contant, aţi fondat – de curând – „Top Chef Club”. Se simţea nevoia unei noi asociaţii culinare în România, care să includă profesionişti de diferite naţionalităţi?

Asociația Top Chef Club s-a înființat pentru elita bucătarilor. Poate părea exclusivista, dar elita, în accepțiunea noastră nu e dată nici de naționalitate, nici de vârstă, nici de numărul de diplome la competiții, ci e dată de recunoașterea profesionalismului din partea celorlalți bucătari. Acea recunoaștere care vine din știință, muncă și generozitatea cu care partajează cunoștințele lor cu ceilalți. Acea recunoaștere care vine din faptele diferite pe care le fac, față de ceilalți bucătari, și aici vorbesc de voluntariat! Faptul ca agreezi să vii într-o competiție pe banii tăi, pe timpul tău, peste programul tău draconic de muncă, ca să faci și alți semeni fericiți, face diferența între chef și Top Chef.  Top Chef Club este un proiect la care ne gândim împreună de mai bine de 1 an. Îl cunosc pe David din 2006, în 2009 a fost primul câștigător al competiției ”Bucătarul de Aur al Bucureștiului – Gastronomie românească tradițională  în stil modern – Regândim tradiția!”. Dincolo de câștigarea trofeului, anul următor, în 2010, a pregătit un meniu pentru 8 persoane, care împreună cu celelalte meniuri pregătite de finaliști, au fost vândute pentru ca niște copii să fie mai fericiți de Crăciun. Copiii de la Școala specială Sf. Gavril, școală care se ocupă de copii cu dizabilități mentale. După care a jurizat la ediția din 2011 și din 2012. Între timp a acceptat provocarea de a se confrunta cu un Chef român, Răzvan Alexandru, singurul de altfel, dintre mulții contestatari, care a vrut o confruntare deschisă cu Chef David Contant, pe care a și câștigat-o!

În concluzie, Top Chef Club nu este o asociație a Chefilor expati.

– Aţi declarat că vă preocupă circuitul „De la fermă în farfurie”, lanţ alimentar în care producătorul local să joace un rol important. Mai are vreo şansă truditorul ţăran român să rămână furnizor în mileniul globalizării economice?

Credem că invocarea globalizării are mai degraba legatură cu politica decât cu nevoia noastră de supraviețuire. De fapt, păstrarea agriculturii noastre ne dă mai multă independență decât petrolul sau gazul! Da, nu avem nici un merit pentru faptul ca România este o țară frumoasă, bogată și fertilă, în care un cotor de măr aruncat azi, peste un an este un lăstar…chiar nu avem nici un merit, de aceea avem, cred datoria să păstrăm această bogăție…nu pentru noi, cât pentru copiii noștri! Da, truditorul țăran român poate să re-devină furnizor! Să nu uităm că până în 1989 TOATĂ producția alimentară era bazată exclusiv pe produsele agricole indigene! Nu vi se pare nefiresc faptul că interesul imobiliar a deturnat scopul pentru care Dumnezeu ne-a lăsat așa o țară bogată?

– Aceleaşi consecinţe ale globalizării se răsfrâng şi asupra specificului gastronomic naţional şi local. Pot rezista bucatele româneşti asaltului la care le supun preparatele cu specific divers, internaţional?

În gastronomie nu există dihotomie! Bucatele românești pot rezista! Depinde de noi cum le promovăm! Câți turiști italieni vin în România ca să mănânce pizza, lasagna sau Tiramisu? Câți turiști austrieci vin să mănânce Appfelstrudel? Câți francezi vor foie-gras? Câți olandezi vor somon??? Eu cred că suvenirul culinar cu care rămâne un turist în România e la fel de important ca patrimoniul natural sau cel antropic! Gastronomia unui popor reprezintă patrimoniul imaterial al unei țări, și dacă Franța, Italia, Mexic au reușit să înscrie gastronomia națională în patrimoniul imaterial UNESCO, nu văd de ce România nu ar încerca, măcar, un asemenea demers???

– Care ar fi calea de urmat: respectarea cu stricteţe a reţetelor străbunicii sau adaptarea preparatelor româneşti la curentele culinare moderne?

Haideți să fim realiști: până la a câta generație în urmă vorbim? Mergem până la daci? În accepțiunea mea, Româmia gastronomică ia avânt o dată cu venirea Regelui Carol I! Se rafinează! Și aici vorbesc despre gastronomia urbană. Spre norocul nostru, viața la țară rămâne în ritmul ei…în care timpul a înghețat, în cutumele ei, în practicile ei tradiționale de pregătire a alimentelor! Oare nu e asta o formă de rezistență la globalizare? Nu știu de ce, când vorbim de globalizare, ne gândim doar la mileniul III, dar oare aducerea porumbului, a cartofului, a vinetelor și tomatelor în Europa în secolul al XVI-lea în Europa n-a fost tot o globalizare???

Nu putem păstra 100% tehnicile culinare din trecut, pentru că nici calitatea ingredientelor nu mai este aceeași, dar putem adapta rețetele și înnobila tehnicile cu cele mai noi cuceriri ale științei. Gastronomia nu înseamnă doar artă, înseamnăși multă știință! Drept exemplu este si proiectul lui David Contant – 100% romanesc – Omagiul taranului roman, care de mai bine de 3 ani de zile pune in lumina bucataria fina cu ingrediente romanesti, ce poate fi implementata cu randament economic in restaurante – dovada ca bucataria gastronomica romaneasca este posibila.

– Chiar aşa: oare ce gătea una dintre bunicile (sau străbunicile) Gabrielei Berechet?

Ambele mele bunici au fost nițte femei minunate, ca și străbunicile mele, care s-au născut și au trăit toată viața lor la țară. Părinții mei s-au născut la țară. Eu și sora mea suntem prima generație născută ”la asfalt”. Bunica din partea tatălui era dintr-o familie de țărani bogați. Bunica din partea mamei era dintr-o familie de țărani săraci. De fapt, eu n-am cunoscut-o pe bunica maternă, care a murit cînd mama mea avea 16 ani, însă femeia cu care bunicul meu matern s-a recăsătorit pentru că avea 9 copii, din care doar mama și sora ei mai mare erau mai răsăriți, restul erau niște copii, i-a îngrijit pe toți și m-a crescut și pe mine! Bunica Maria, căci așa se numea, a fost pentru mine exemplul de generozitate și bunătate, un înger pe Pământ! Bunica Maria făcea cea mai bună tocană de vinete…la foc de coceni de porumb, cu mămăligă, cele mai bune plăcinte și turte pe plită, cele mai bune ciulamale, avea cea mai frumoasă grădină cu flori și cea mai frumoasă vacă, al cărei lapte proaspăt muls îl simt și azi!  Bunica paternă, bunica Safta, era o împătimită a pământului, iar mâncărurile ei aveau gustul Siretului care trecea domol la nici 100 de metri de casă! Deși din Vrancea, bunica Safta făcea cea mai bună saramură de cărășei, cărora le spunea ”chitici”!

– Şi ce găteşte acum – acasă, pentru prânz, de exemplu – Gabriela Berechet?

Pentru mine gătitul este cea mai frumoasă activitate casnică! Gătesc aproape zilnic, evident, cina! Sâmbăta gătesc pentru dejun și pentru cină. Gătesc ciorbe, supe sau creme de legume, mancăruri cu legume, carne și sos, și întotdeauna fac și un desert! Nu-mi ia mai mult de 2 ore, cu vase cu tot, pentru că sunt echipată cu toate echipamentele care să-mi facă munca ușoară și plăcută. Gătesc atât rețete românești cât și specialități din gastronomia internațională. Gătesc fructe de mare, cu paste proaspete sau cu orez, rulade din aluat opărit, cu legume sotate, lasagna, crochete din pește, salate combinate, de la Waldorff, la Caesar si Kobb, terine de ficat de pui, cașcaval pane, snițel…! Sarmale, musacale, chifteluțe cu sos tomat, ardei umpluți, plachie de crap, waterzooi, Bownies, Tiramisu, Tort diplomat, nougat glace, parfeuri…! Trebuie să recunosc, plecarea fiului meu la studii în Olanda, mi-a mai redus elanul și imaginația! Până la urmă, gătitul este nu doar un proces de acoperire a unor nevoi fiziologice, e dragoste!

– Să revenim la „Top Chef Club”: unul dintre primele proiecte ale asociaţiei s-a concretizat prin implicarea în educaţia elevilor, în timpul săptămânii „Şcoala Altfel”. Cum a fost?

A fost un proiect minunat, la care au participat zeci de copii, de la 5 la 15 ani, gradinita, gimnaziul inferior și gimnaziul superior! Chefii, în ordinea în care au fost repartizati, Marian Lupu, de la restaurant Sofa, Marian Iamandi, de la restaurant Wellness Cuisine, Henrik Sebok, de la Howard Johnson Grand Plaza Bucharest și David Contant, de la Iconic Food & Wine Design restaurant, i-au primit pe micii vizitatori nu doar cu entuziasm, dar și cu disponibilitatea de a le împărtăși câteva ore din viața lor profesională. Fiind în fiecare zi a Săptămânii altfel, pot spune că interesul față de sfaturile Chefilor a scăzut direct proporțional cu vârsta! Cu cât au fost mai mici, cu atât au fost mai interesați, dar și mai obosiți la încheierea vizitei! Cei mari, de clasa a VI-a sau a VIII-a, au fost interesați exact cât li s-a servit meniul pregătit special pentru ei de catre chefi. In rest, jocurile de pe smartphonuri erau mult mai captivante! Micuții de la gradiniță au fost minunați! Curioși și tandri! Oare unde se rupe gingășia și tandrețea în copii? Sau de ce?? Oare n-ar trebui să rămână curioși și tandri măcar până termină gimnaziul superior??? Cine e responsabil de maturizarea lor prematură??? A fost o experiență pe care aș repeta-o săptămânal!

– V-aţi propus să militaţi, ca organizaţie, pentru calitatea hranei, pentru itinerarii turistice culinare, pentru gastro-diplomaţie. Ce veţi face, concret?

Ambițiile noastre sunt mari! Proiectele – multe! Credem că e normal să milităm pentru calitatea ingredientelor din care este preparată hrana! Bucătarii sunt magicieni, dar nici o magie nu poate face dintr-un ingredient de proastă calitate sită de mătase! Turismul gastronomic a rămas puțin în urma celui oenologic! Viticultorii s-au organizat mai repede și mai bine! Dar oare ce e vinul fără o mâncare specială? Gastro-diplomația – e demersul nostru de a promova includerea gastronomiei românești în patrimoniul imaterial UNESCO!

– Să concluzionăm, optimist, că România ar putea deveni o destinaţie turistică gastronomică?

Da, România poate deveni o destinație turistică și din punct de vedere gastronomic! Poate părea o lozincă, dar credem cu adevărat în potențialul agricol al țării, în potențialul uman! Știu, nu putem face minuni peste noapte! Avem nevoie de școli, de educație bună în domeniul gastronomiei! Nu ne mai putem ascunde după degete: o casă începe de la fundație, nu de la acoperiș! Dar credem că entuziasmul nostru va face ca toate etapele pe care ni le propunem să fie parcurse firesc! Chiar avem o datorie față de noi înșine, dar mai ales față de copiii noștri!