La sfârșitul lunii august spuneam ”Adio” unei prietene! La 87 de ani și-a strâns ”aripile” – a fost un înger de om – și ”a plecat”, bătrână și bolnavă dar perfect lucidă, niciodată resemnată cu trecutul dar consolată, în sfârșit, cu prezentul – veniseră americanii :(! .
Marga a crescut într-o casă boierească, pe Strada Sabinelor din vechiul cartier Uranus, printre puținele salvate de la demolarea generată de construcția Casei Poporului.
Casa a aparținut bunicilor ei, a fost naționalizată după 1947, dar familia a avut noroc să rămână chiriașă în propriul imobil, doar ocazional cu câte o familie de chiriași care locuiau în mica dependință care fusese cândva a ordonanței care-l servea pe domnul ofițer, tatăl Margăi.
Casa era mare, înaltă, mai păstra din strălucirea arhitecturii art-nouveau în care fusese construită pe la începutul secolului XX, cu oglinzi, candelabre superbe și mobilier sculptat, strălucitoare și foarte bine întreținute de-a lungul unui secol de viață.
Marga a trăit cu bunicii, cu părinții și apoi cu propria ei familie în aceeași casă, dar timpurile se schimbaseră și nimeni nu mai avea pretenția unui dormitor unic, a unei biblioteci cu birou de studiu…! Și da, până în 1947 a trăit cu bonă și ordonanță la ușă, în casă se vorbea în franceză și se mânca rafinat și cu stil.
Am făcut această rețetă într-o zi în bucătăria apartamenului de pe Lizeanu, unde s-a mutat cu naturalețe împreună cu soțul ei prin 1996 și pe care le-am repetat cu succes ani la rândul!
Fursecul Marga este un fursec fin, fraged și crocant, care se poate păstra în cutie cel puțin o săptămână. Dar este atât de simplu de făcut și atât de rapid încât nu merită pregătit în cantități mari.
Pentru circa 40 de fursecuri aveți nevoie de:
Materii prime | UM | Cantitate netă |
Unt 82% grăsime | Kg | 0,200 |
Zahăr tos | Kg | 0,125 |
Făină albă | Kg | 0,125 |
Ouă | buc | 1,000 |
Sare | Kg | 0,005 |
Coajă de lămâie rasă | Kg | 0,005 |
Coajă de portocală rasă | Kg | 0,005 |
Esență de vanilie | l | 0,005 |
Mai aveți nevoie de un mixer cu stativ și de un cântar, pentru dozarea ingredientelor, o tavă de cuptor cu hârtie de pergament, un poș cu șpriț, un cuptor. Reușita este garantată de respectarea întru-tocmai a rețetei.
Mod de preparare:
Cuptorul se încălzește la 190 grade Celsius.
În castronul mixerului se adaugă untul tăiat cuburi, zahărul, sarea, esența de vanilie și coaja de lămâie și de portocală rasă, apoi oul bătut. Se amestecă cu mixerul toate ingredientele până nu se mai simt granulele de zahăr și la urmă se adaugă făina, amestecând cu paletele mixerului pentru încă un minut. Aluatul este fin și de consistență tare. Se toarnă într-un cornet de pânză plastifiată cu un șpriț (con de tablă sau plastic cu mici crestături în formă de stea) în vârf și apoi se toarnă rozete de aluat cu diametrul cam de 2,5 cm pe tava cu hârtie de copt. Se introduce tava la cuptor pentru exact 11 minute. Fursecurile se vor colora ușor aurii. Se scot de pe tavă pe un grătar și se lasă să se răcească.
Eu am încercat și cu o jumătate din compoziție colorată cu o lingură de cacao, turnate împreună în poș, iar rezultatul a fost și mai atrăgător.
Fiecare fursec are prețul lui caloric, așadar, pentru o bucată avem următoarele valori nutriționale:
Lipide | Glucide | Proteine | VE, kcal | VE, kJ | |
1 fursec | 6 | 8 | 4 | 96 | 404 |
Acum, nu-s chiar calorii utile, dar am învățat că în viață trebuie să păstrezi echilibrul între plăcere și utilitate, între savuros și sănătos!

Pasiunea, fără fundament educațional solid, fără încercări cu reușite sau eșecuri, este imposibil de gestionat!
Sunt autoarea a trei cărți: Manualul practic al bucătarului (2006), Cartea bucătarului profesionist (2016) și Cartea cofetarului patiser (2018), co-autor la alte două, am experiență în managementul educațional, am proiectat câteva bucătării profesionale, am implementat câteva proceduri operaționale pentru bucătării, fac etichete nutriționale și susțin cursuri profesionale.
Totul pornește de la educație!