Pentru că e anotimpul fructelor, le folosim!
Rețeta de cheese-cake copt mi-a venit după ce am găsit în magazin o brânză proaspătă de vaci, fin alifiată, dar și pentru că mai aveam o jumătate de cutie de Mascarpone și cam o jumătate de pahar de smântână dulce pentru frișcă, cărora nu le găsisem utilizare. Se poate face și cu biscuiți populari măcinați și unt, dar eu am optat pentru varianta cu blat fraged dulce.
Inițial pofta mea s-a îndreptat către o plăcintă cu brânză, dar am virat repede spre cheese-cake, pentru că nu tuturor le place aluatul dospit și nici plăcinta cu brânză!
Cantitățile pentru o formă cu pereții detașabili cu diametrul de 24 cm au fost:
Pentru blat: 50 g zahăr, 100 g unt cu 82% grăsime, 150 g făină tip 650, 1 ou, 3 g sare, 3 g bicarbonat de sodiu, 5 ml oțet.
Pentru umplutură: 500 g brânză dulce de vaci, fină, 3 ouă, 150 g Mascarpone, 75 ml smântână dulce 32%, 50 g zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 2 linguri griș, 1 linguriță esență de vanilie, coajă rasă de la o lămâie, 3 g sare.
Pentru decor: dulceață de caise, pentru glazurare, fructe proaspete (caise, zmeură, coacăze negre…ce aveți în casă), chiar frișcă bătută!
Cum procedăm:
Pentru blat: într-un castron se spumează cu telul sau cu mixerul oul cu zahărul, când amestecul s-a albit se cerne deasupra făina cu sarea și bicarbonatul de sodiu, se picură oțetul și apoi se adaugă untul. Se amestecă cu furculița până când untul s-a integrat perfect în aluat. Se împachetează în folie de plastic și se introduce la frigider.
Pentru umplutură: în cuva mixerului se adaugă brânza de vaci, ouăle, zahărul, zahărul vanilat, esența de vanilie, coaja rasă de la o lămâie, Mascarpone, smântâna pentru frișcă și grișul. Se amestecă totul bine, cu un tel sau cu mixerul.
Cuptorul se încălzește la 170 grade Celsius (mediu, la aragazul cu gaz).
După ce aluatul s-a răcit, se întinde și se aranjează în forma cu pereții detașabili. Se introduce la cuptor, să se coacă pe jumătate, circa 20 de minute, apoi se scoate pe o planșetă de bucătărie și se dozează umplutura, lăsând circa 1 cm până la marginea superioară a formei, deoarece crește. Cheese-cake-ul se coace 30 de minute la 170 grade Celsius.
Se scoate forma pe planșetă, se lasă să se răcească, apoi se depozitează la frigider, peste noapte.
A doua zi, se detașează inelul, se scoate cheese-cake-ul și se glazurează cu dulceață de caise, apoi se decorează cu fructe proaspete (caise, zmeură, coacăze negre etc) și se porționează.
Este răcoritor, aromat, fin.
Am gustat cea mai mică felie, restul a fericit niște vecini octogenari pofticioși.
Alimentul vedetă este brânza proaspătă de vaci, grasă și fin alifiată, În brânza proaspătă de vaci cazeina este foarte ușor digerabilă, deși este o proteină globulară, dar fermentația lactică și coagularea cu cheag favorizează obținerea unui coagul fin și ușor accesibil. De aceea brânza proaspătă de vaci este recomandată ca un aliment dietetic. Totuși, îmbogățirea compoziției cu alte sortimente de lactate (Mascarpone, smântână dulce pentru frișcă) dar și cu ouă și zahăr, face produsul finit mai puțin dietetic.
Este un desert ușor iar o bonificație săptămânală într-un gramaj de 150 g/porție nu poate fi decât binevenită.

Pasiunea, fără fundament educațional solid, fără încercări cu reușite sau eșecuri, este imposibil de gestionat!
Sunt autoarea a trei cărți: Manualul practic al bucătarului (2006), Cartea bucătarului profesionist (2016) și Cartea cofetarului patiser (2018), co-autor la alte două, am experiență în managementul educațional, am proiectat câteva bucătării profesionale, am implementat câteva proceduri operaționale pentru bucătării, fac etichete nutriționale și susțin cursuri profesionale.
Totul pornește de la educație!