De la apariția sa la sfârșitul lunii august, mai precis pe data de 31 august, dată aleasă deloc întâmplător, dat fiind faptul că am conceput cartea în 13 capitole, am avut onoarea de a primi recenzii care îmi dau speranța că demersul meu nu va rămâne fără ecou, atât în rândul bucătarilor profesioniști dar și al altor categorii profesionale legate de domeniul producției culinare, și chiar și pentru amatori, a căror curiozitate în domeniul fenomenelor din spatele proceselor de preparare, de multe ori m-a copleșit prin multitudinea întrebărilor primite pe toate canalele de comunicare on-line sau of-line.
Sunt, prin urmare, recunoscătoare tuturor celor care au relatat în paginile publicațiilor lor gândurile și impresiile legate de această carte, prezentați mai jos, într-o ordine aleatorie:
Touristry – Blog despre calatorii si afaceri in turism by Alice Udrea – a cărei recenzie poate fi citită aici.
Pasiunea, fără fundament educațional solid, fără încercări cu reușite sau eșecuri, este imposibil de gestionat!
Sunt autoarea a trei cărți: Manualul practic al bucătarului (2006), Cartea bucătarului profesionist (2016) și Cartea cofetarului patiser (2018), co-autor la alte două, am experiență în managementul educațional, am proiectat câteva bucătării profesionale, am implementat câteva proceduri operaționale pentru bucătării, fac etichete nutriționale și susțin cursuri profesionale.
Totul pornește de la educație!
La data la care redactam articolul, cartea făcea ocolul lumii ca să ajungă în Tenerife, unde editorul șef al blogului CevaBun.ro o aștepta! A mers roată toată Europa, a ajuns în Olanda – de unde o trimisesem, ca în cele din urmă să rog distribuitorul din România s-o trimită prin Poșta Română! Bine, și aceea a ajuns în Tenerife via Germania, dar până la urmă a ajuns la destinatar, care are numele de scenă Emanuel Ciocu, gătește sub pseudonimul Don Gabriel și se numește în certificatul de naștere Petru Gabriel Blaga Bodea! Recenzia lui, caldă și pertinentă, e aici: http://www.cevabun.ro/cartea-bucatarului-profesionist/