Înțeleg că întreruperea ”lanțului” uman ar putea stopa propagarea liniară virusului, că distanțarea socială ar putea frâna contaminarea non-liniară, dar nici acum nu știu dacă măștile, mănușile de unică folosință sunt sau nu mijloace de protecție, măcar cât pentru un mers la piață, pentru că toți afirmă că sunt utile doar pentru personalul medical – logic – pentru prevenirea infectării acestora, însă imaginile din Asia arată doar oameni ”înarmați” din cap până-n picioare cu ”echipamente” anti Covid-19.
Revin, că ziua-i abia la început!

Pasiunea, fără fundament educațional solid, fără încercări cu reușite sau eșecuri, este imposibil de gestionat!
Sunt autoarea a trei cărți: Manualul practic al bucătarului (2006), Cartea bucătarului profesionist (2016) și Cartea cofetarului patiser (2018), co-autor la alte două, am experiență în managementul educațional, am proiectat câteva bucătării profesionale, am implementat câteva proceduri operaționale pentru bucătării, fac etichete nutriționale și susțin cursuri profesionale.
Totul pornește de la educație!